Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru a fost trimis în judecată de către procurorii bistriţeni pentru delapidarea a peste 13.500 de metri cubi de material lemnos din gestiune, pe care ulterior i-a vândut altor trei persoane, întocmind şi acte false în acest sens, transmite Agerpres.
Pe piaţa liberă, valoarea cantităţii de lemn delapidate de către pădurar depăşeşte 2,5 milioane lei. Pădurarul este acuzat de delapidare şi fals intelectual, după ce, în luna octombrie a anului 2018, şi-a însuşit fără drept din gestiunea sa cantitatea de 13.564 metri cubi material lemnos, pe care a remis-o celorlalţi trei inculpaţi în schimbul unor sume de bani, împreună cu documente întocmite în fals.