Ministerul Sănătăţii a cerut, luni seară, un control la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, de unde un tânăr violent a evadat, fiind găsit spânzurat.
”Ministerul Sănătăţii a fost informat de către conducerea Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca că, în această dimineaţă, un pacient internat în secţia Ojasca a unităţii sanitare, a escaladat gardul care îngrădeşte curtea interioară a unui pavilion, părărsind spitalul. Pacientul a fost observat de personalul de supraveghere care a plecat în urmărirea acestuia şi care a alertat Polţia şi Jandarmeria. Pacientul a fost găsit spânzurat de către un localnic.”, a transmis, luni seară, Ministerul Sănătăţii.
Conducerea Ministerului Sănătăţii a dispus inspectorilor sanitari din cadrul DSP Buzău să demareze un control la unitatea sanitară.
”Este încă o dovadă că în acest spital trebuie luate măsuri rapide. Este nevoie de o evaluare a serviciilor de pază. Vom trimite o echipă care să realizeze o evaluare de risc la securitate fizică, iar în urma acestei evaluări să fie realizat un plan de pază complex care să garanteze prestarea serviciilor de pază umană în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi a dispozitivelor tehnice pentru monitorizare şi alarmare. Mai mult, planul va trebui să stabilească şi numărul paznicilor necesari pentru asigurarea condiţiilor de securitate.”, a declarat conf.dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat.
Un tânăr de 23 de ani, cu afecţiuni psihice, a plecat, luni, de la Secţia Ojasca a Spitalului de neuropsihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Sapoca, judeţul Buzău, fiind căutat de poliţişti şi jandarmi. Tânărul era internat după ce şi-ar fi înjunghiat părinţii.
Câteva ore mai târziu, el a fost găsit spânzurat, în pădurea din apropierea localităţii Unguriu, din judeţul Buzău.