Pacienta din AMBULANȚĂ, supravieţuitoare a accidentului din IAȘI, este bine şi va fi EXTERNATĂ împreună cu bebeluşul ei

0
158

Tânăra de 24 de ani care a supravieţuit accidentului grav din Bălţaţi, judeţul Iaşi, şi care a născut un băiat sănătos în aceeaşi zi, va putea pleca zilele următoare acasă.

Chiar dacă a fost depistată pozitiv cu COVID-19, femeia este bine şi în câteva zile va fi externată împreună cu băieţelul ei.

Medicii de la Maternitatea „Elena Doamna”, unde sunt internaţi tânăra de 24 de ani, care se afla în ambulanţa implicată în accidentul de la Bălţaţi, şi copilul ei născut în ziua accidentului, au anunţat că cei doi se simt bine, chiar dacă mama are COVID-19 şi în câteva zile vor fi externaţi.

Fiind o naştere naturală, ar putea să plece după trei-patru zile, depinde şi de starea copilului. Dacă pacienta are condiţii de izolare, ea poate să meargă acasă, ca orice lehuză”, a precizat prof. dr. Răzvan Socolov, medic primar obstetrică-ginecologie de la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi.

Din fericire, bebeluşul nu este infectat.

Femeia în vârstă de 24 de ani, însărcinată în 36 de săptămâni, se afla într-o ambulanţă şi se îndrepta către maternitate atunci când autospeciala a fost implicată într-un accident în dreptul localităţii Bălţaţi. Iniţial, gravida a fost dusă la Maternitatea Cuza Vodă, dar pentru a ieşit pozitivă la COVID-19 a fost transferată la Maternitatea Elena Doamna.

Când a ajuns la spital naşterea era deja declanşată, iar câteva ore mai târziu a născut un băiat sănătos, de 2.700 de grame.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.