Magistraţii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat pe fostul primar al Slatinei Darius Vâlcov, actual consilier în aparatul de lucru al prim-ministrului, la 8 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă. Este vorba de dosarul în care Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil.
Darius Vâlcov a fost condamnat la 4 ani pentru trafic de influență, 6 ani pentru spălare de bani și 2 ani pentru operațiuni comerciale incompatibile cu funcția, pedeapsa finală fiind 8 ani de închisoare, informează Știrile Pro TV.
Vâlcov a fost acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil.
În 23 ianuarie, când era aşteptată o decizie în acest dosar, magistraţii de la Înalta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCI) au amânat pronunţarea pentru joi, 8 februarie.
Darius Vâlcov a fost numit în luna ianuarie consilier de stat în aparatul propriu al prim-ministrului Viorica Dăncilă.
În acest dosar, în care a fost trimis în judecată în mai 2015, Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie 2015 şi până în 2 aprilie 2015, când a fost arestat preventiv. În 23 iunie 2015, Darius Vâlcov a fost eliberat din arest. El este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2009, omul de afaceri Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câştige licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuţie a acelor lucrări.
În urma intervenţiilor lui Darius Vâlcov, firma lui Berna a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de de peste 78 de milioane de lei, susţin procurorii.
După câştigarea acestor contracte de către firma lui Berna, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov ar fi mers periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranşe a câte 400.000 de lei. Banii erau daţi când Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii, au mai arătat procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Ulterior, în perioada aprilie-decembrie 2011, Vâlcov ar mai fi primit de la omul de afaceri 2,5 milioane de lei, în cinci tranşe a câte 500.000 de lei. Anchetatorii au mai stabilit că Darius Vâlcov ar mai fi primit 3.080.000 de lei, în perioada 2012- 2013, tot de la Berna, prin intermediul mai multor firme.
Pentru a recupera banii de la fostul ministru, DNA i-a pus sechestru pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 de lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 de lei, 63.010 de lire sterline, 290.334 de euro şi 73.077 de dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei şi 600.000 de lei.
Procurorii DNA au făcut, în 26 martie 2015, percheziţii în localităţi din judeţul Olt şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie. În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, printre care Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea şi Octav Băncilă.
Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei timp de două mandate, în perioada 2004-2008, a fost membru al PDL, apoi a trecut la PSD, fiind numit de partid ministru al Finanţelor.