Rudele unei femei de 61 de ani care a murit după o operaţie de hernie de disc au formulat plângere de malpraxis împotriva medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Emilia Mihaela Cotovanu a fost internată la spitalul ieşean în data de 30 septembrie 2018, pentru a fi supusă intervenţiei chirurgicale. Nepoata femeii, Alexandra Cotovanu, susţine că după două zile, familia a fost anunţată că pacienta a murit.
„Nu am fost anuţati de către personalul din spital despre deces, aşa cum consideram că ar fi fost normal şi etic. Ne-am prezentat în mai putin de 30 minute la spital şi am cerut explicaţii din partea echipei medicale. Răspunsurile oferite parţial, undeva pe holurile spitalului, au fost evazive, tot ce ni s-a comunicat a fost că a suferit o hemoragie internă şi alte detalii nu ni se pot da. Citez din spusele Dr Cezar Eugen Popescu: «Operaţia a fost o reuşită»”, a spus Alexandra Cotovanu, nepoata pacientei, scrie adevarul.ro.
Familia a depus plângere la Colegiul Medicilor Iaşi, dar şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, aducând acuzaţii de ucidere din culpă. Medicul care ar fi efectuat operaţia, Cezar Eugen Popescu, este şi director medical al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.
„Din punctul nostru de vedere suntem primii care vrem să aflăm adevărul. În privinţa familiei regretăm profund cele întâmplate, vom demara o anchetă internă, vom comunica şi vom avea toată transparenţa necesară pentru a afla şi noi adevărul. Doctorul Popescu este un om cu mare experienţă neurochirurgicală şi nu credem că a avut în intenţie să facă cumva rău acestei paciente. Vom evalua şi vom vedea ce s-a întâmplat, dorim să prevenim astfel de evenimente nefericite. La nivelul spitalului este prima dată când se întâmplă un asemenea incident, de o asemenea gravitate, care să fie soldat cu deces“, a declarat Lucian Eva, managerul spitalului, pentru Ziarul de Iaşi.
Potrivit statisticilor europene, operaţiile de hernie de disc au o stare post operatorie favorabilă în majoritatea cazurilor, decesele după astfel de intervenţii fiind extrem de rare.