Opera Naţională Română din Iaşi va organiza un eveniment special dedicat poetului Mihai Eminescu

0
147

Opera din Iași prezintă pe 15 ianuarie 2023, de Ziua Culturii Naționale, un recital omagial dedicat marelui poet român. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.

Soliștii Operei ieșene, acompaniați la pian de Simona Gâdei, vor interpreta lieduri și romanțe pe versurile poetului nepereche.
De asemenea, artiștii instrumentiști Radu Cotoman (vioară), Ioana Costăchescu (violă), Emerich Ghercă (violoncel), Adrian Fântână (contrabas), Cătălin Simerea (flaut) și Silviu Butnaru (clarinet) vor interpreta pagini muzicale de referință din creații românești, precum „Rapsodia română nr. 1” de George Enescu, dar și cântece inspirate din folclor, printre care „Ciocârlia”, „Mocirița” și „Ciuleandra”.
La recital va participa și Corul de Copii al ONRI, dirijat de Raluca Zaharia și acompaniat la pian de Mădălina Pancu.
Vocile cristaline ale micilor artiști vor răsuna prin versurile cunoscutelor poezii „Revedere”, „Somnoroase păsărele” sau „Floare albastră”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.