Opera Națională Iași a încheiat un acord de colaborare cu Centrul Cultural German. Acesta prezintă activitatea ce va fi desfășurată în parteneriat de cele două instituții, cu scopul de promovare reciproca si implementarea unor programe si proiecte de interes comun în domeniul cultural artistic.
Acordul de parteneriat încheiat astăzi e primul dintre cele 3 colaborări pe care Opera Națională Română Iași le va realiza vara aceasta cu alte unități de cultura din străinătate.
”Acordul este pentru noi un privilegiu și un lucru foarte important având în vedere că ultima colaborare între centrul Cultural German și Opera Națională a fost în mandatul domnului Calistru și reluarea acestei legături, între Germania, o putere în domeniul operei dacă se poate spune așa și cu peste 80 de teatre lirice în Germania și Opera Națională din Iași este o bază pentru un viitor, sperăm prolific pentru proiecte punctuale, invitați din Germani, chiar spectacolele cu fond german sau chiar și cu compozitori germani într-un viitor apropiat.”- a declarat Alexander Rubel, directorul Centrului Cultural German
Până la finalul lunii iunie, Opera din Iași va mai încheia alte 2 acorduri de colaborare.
”Știți că deja am inițiat, încă din primele zile de mandat, acest proiect pe care l-am numit Opera Perta, opera deschisă aflată în parteneriat cu toate instituțiile cuturale.Trecem astăzi în momentul în care internaționalizăm, practic, acest proces, în sensul în care, iată, am încheiat parteneriatul cu Centrul Cultural German și-i mulțumesc domnului doctor Rubel, directorul acestei instituții pentru interesul arătat. Vom încheia, probabil pe 9 iunie cu institutul francez și în perioada următoare, până la finanlul lunii iunie cu British Council.” -a declarat prof. univ. dr. Daniel Şandru, manager interimar Opera Iași
Managerul interimar al unității culturale, Daniel Sandru speră că pe scena Operei din Iași vor ajunge cât mai mulți arțiști, iar spectacolele vor lua amploare.


