Olandez căutat în Germania, prins de polițiștii ieșeni

0
247

Un bărbat din Olanda, căutat în Germania, a fost prins de polițiștii ieșeni. Kenneth Gwendley este cercetat într-un dosar de trafic de droguri și va fi extrădat în Germania.

Bărbatul a fost reținut la Iași, în baza unui mandat european de arestare emis încă din luna iulie a anului trecut. Olandezul este acuzat de import ilegal de substanțe narcotice în cantități deloc neglijabile.

În 2016, Gwendley a fost prins de polițiști având asupra sa 1.000 de tablete de ecstasy. Ulterior, anchetatorii au stabilit că rolul olandezului era de curier, el urmând să livreze drogurile unei alte persoane.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.