Astăzi, 2 octombrie 2019, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași, a discutat cu jurnaliștii prezenți la conferința de presă, care a avut loc în Casa Buicliu, despre viitorul proiect pe care îl are în vedere pentru monumentul istoric din strada Păcurari, nr. 29, care presupune reabilitarea și transformarea lui într-un muzeu al copiilor și al universului acestora.
Alte detalii care au fost oferite în cadrul conferinței au vizat proiectul „Adoptă un tei”, situația cinematografelor din oraș și dialogul pe care Ateneul ieșean îl are cu reprezentanții Ministerului Culturii și Identității Naționale cu privire la statutul de instituție publică de importanță națională pe care entitatea noastră l-a solicitat.
În ceea ce privește situația Cinematografelor, Cinema Ateneu se bucură de o recunoaștere și o vizibilitate nu doar locală, ci internațională. În acest sens, rețeaua Europa Cinemas, din care face parte și cinematograful care funcționează în cadrul instituției noastre, ne- a oferit o finanțare pentru rezultatele excepționale pe care le-a înregistrat în ultimul an.
În cadrul conferinței de presă a fost realizată și o prezentare a programului lunii Octombrie, care include 27 de spectacole de teatru pentru copii și adulți, precum și proiecții de film.
Conferința poate fi urmărită accesând pagina de Facebook a Ateneului Național din Iași: https://www.facebook.com/AteneulNationalIasi/videos/607809189752969/.
Program Octombrie – 2019
La avanpremiera „MO”, planificată pe 2 octombrie, de la ora 20.00, toate locurile au fost deja ocupate, dar cinefilii sunt așteptați la ediția a IV-a a Festivalului Les Films des Cannes, care ajunge la Iași în perioada 18 – 20 ocombrie.
Printre spectacolele de teatru ale lunii octombrie se numără „Despre oameni și cartofi”, în regia lui Radu Afrim, care va avea loc joi, 3 octombrie. Conceput ca teatru-documentar, spectacolul urmărește ce s-a întâmplat cu familiile a nouă persoane care au fost spulberate de un tren, când se întorceau de la cules de cartofi. Fiind zilieri și de etnie romă, accidentul nu a captat atenția presei și a opiniei publice, iar piesa de teatru îmbină mărturii și cadre de
documentar.
Tot în această lună se joacă și comedia „Atenție, aterizăm”, o producție internă, adaptare după opera „Boeing Boeing”, de Marc Camoletti. Șase personaje savuroase trec cu multă poftă de viață printr-o mulțime de situații amuzante, în apartamentul parizian al unui arhitect. Piesa de teatru are loc marți, 29 octombrie, la ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole.
Programul muzical include proiectarea concertului Metallica, susținut împreună cu Orchestra din San Francisco, la 20 de ani după lansarea albumului S&M. Tot în luna octombrie va avea loc și Festivalul folcloric internațional „Trandafir de la Moldova”.