Oasele oștenilor care s-au luptat cu Suleiman Magnificul, aruncate de-a valma într-o groapă la Horlești

0
192

Osemintele sunt mai vechi de cinci secole şi provin de la o luptă cu otomanii lui Suleiman Magnificul.

Profesorul Neculai Bolohan, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“din Iaşi, este prezentat într-un material publicat pe site-ul instituţiei de învăţământ superior drept unul dintre puţinii specialişti la nivel naţional care folosesc „arheologia criminalistică“ în analizarea unor situri arheologice. Profesorul Bolohan a ajuns cunoscut opiniei publice din Iaşi după ce a coordonat echipa de arheologi care a analizat groapa comună din Popricani, în anul 2010, considerată prima dovadă concretă a faptului că la Pogromul de la Iaşi a contribuit şi Armata Română.

Neculai Bolohan a mai analizat însă de atunci un caz, pornit în 2015, în satul Horleşti, comuna Rediu, când în curtea unei case aflate în construcţie, excavatorul a scos la suprafaţă o groapă cu mai multe oase. Investigatorii l-au sunat pe Neculai Bolohan tocmai în ideea în care mai lucraseră în trecut cu acesta. Conform descrierii din textul publicat pe site-ul universităţii, groapa respectivă nu conţinea un mormânt sau schelete complete, nu era un cimitir şi nu erau nici obiecte personale, haine sau alte accesorii, ci doar o mulţime de oase aruncate laolaltă de la foarte mulţi oameni. Concluzia investigaţiei avea să arate că a fost o bătălia ce, explică arheologii, a fost dusă între oastea condusă cel mai probabil de Suleiman Magnificul şi trupele locale, în preajma Iaşului, conform ziaruldeiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.