O treime din pacienţii internaţi în acest moment la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi sunt persoane diagnosticate cu COVID-19.
Medicii spun că se observă o creştere a numărului de internări, însă este o creştere care a fost preconizată. Mai exact, din cei 156 de pacienţi internaţi în unitatea medicală, 56 sunt infectaţi cu SARS-CoV-2.
Trei dintre ei se află la Anestezie şi Terapie Intensivă.
„Este o creştere la care ne aşteptam, pacienţii nu sunt în stare gravă, prezintă forme medii. În general simptomele constau în febră care nu poate fi combătută la domiciliu cu antitermice, un grad uşor de insuficienţă respiratorie şi oboseală accentuată”, a explicat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
Acesta a mai precizat că 99% dintre cei care au nevoie de internare prezintă comorbidităţi, celelalte persoane infectate şi care nu au şi alte probleme de sănătate fiind tratate în special prin intermediul centrului de evaluare şi tratament.
În ultimele trei zile, la Iaşi au fost depistate pozitiv 273 de persoane.