O profesoară din Neamţ, în vârstă de 46 de ani, a fost găsită moartă în casă

0
180

O profesoară care preda la Grupul Școlar Economic Administrativ din Piatra-Neamț a fost găsită moartă, în casă. Nimeni nu mai ştia nimic de ea de câteva zile.

Mihaela C., o profesoară în vârstă de 46 de ani, a fost găsită fără viaţă în locuinţa sa, iar poliţiştii spun că femeia era decedată de mai multe zile, însă, pentru că nimeni nu a căutat-o, tragedia a fost descoperită abia acum.

Profesoara Mihaela C., de la Grupul Școlar Economic Administrativ din Piatra-Neamț, a fost găsită moartă în casă, vineri seară. Fiind vacanță, probabil nimeni nu a căutat-o de câteva zile, informează zch.ro.

„Corpul a fost descoperit în stare avansată de putrefacție. Persoana în cauză era cunoscută cu afecțiuni medicale. Pe cadavru nu au fost identificate urme de violență”, precizează şi purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.