Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă după ce o femeie în vârstă de 76 de ani a căzut de la etajul al optulea al unui bloc din zona Splai Bahlui, în municipiul Iaşi.
La faţa locului a sosit un echipaj SMURD, însă echipa medicală a fost nevoită să declare decesul.
Soțul bătrânei a fost cel care a alertat autoritățile, după ce a constatat că femeia nu este în casă iar geamul era deschis.
Reprezentanţii IPJ Iaşi au demarat o anchetă pentru a afla în ce condiţii a căzut femeia de la etaj, scrie Pro TV. Ipotezele de lucru ale anchetatorilor sunt sinuciderea sau un accident.


