O fetiță nevăzătoare, în vârstă de 8 ani, a murit, luni, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, după ce a căzut pe scările școlii unde învăța, din localitatea Târgu Frumos.
Fata, care era la clasa pregătitoare, a căzut pe scări, între două etaje, duminică după-amiază Liceul Special „Moldova” din orașul Târgu Frumos, județul Iași, potrivit Mediafax.
„Ieri după amiază ( n.r duminică ) în jurul orei 16.00, a căzut pe scări de la etajul 2 la etajul 1, s-a lovit la cap. A intervenit imediat personalul medical din școală și a fost transferată la Spitalul Sfânta Maria, a fost operată pe timpul nopții, iar dimineață ( n.r. luni dimineață ) a decedat”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, Luciana Antoci.
De la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria, fetița a fost transferată la Neurochirurgie.
„Copilul a fost internat prin transfer de la Spitalul de Copii Sfânta Maria în urma unui politraumatism. Prezenta leziuni toraco abdominale, dar mai ales leziuni cranio cerebrale foarte importante. (…) Din păcate, eforturile efectuate nu s-au soldat cu rezultate pozitive. După câteva ore copilul a decedat”, a declarat jurnaliștilor Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iași.
Inspectoratul Școlar Iași face verificări în două comisii de disciplină.