O femeie a decedat după ce soțul ei, beat la volan, a intrat cu mașina într-o casă

0
285

Doi copii de trei și șase ani au rămas orfani de mamă, noaptea trecută, într-un teribil accident produs în satul Odvoș din Arad.

Accidentul rutier a fost provocat chiar de către tatăl copiilor și soțul femeii care și-a pierdut viața în accidentul din Odvoș, comuna Conop, scrie observator.tv.

„În jurul orelor 23:25, un bărbat de 44 de ani din Arad, a condus un autoturism pe D.N. 7, dinspre Deva înspre Arad, pe raza localității Odvoș, iar la km 498 + 500 m., într-o curbă periculoasă la stânga, din cauza consumului de alcool (0,84 mg./l. alcool pur în aerul exiprat) și a vitezei excesive și neadaptate condițiilor de drum (carosabil umed și ploaie), a pierdut controlul asupra autoturismului și a ieșit de pe partea carosabilă, oprindu-se într-un imobil de pe marginea drumului.

În urma evenimentului a rezultat decesul pasagerei din față, în vârstă de 36 de ani, rănirea conducătorului auto și a doi minori de 3 și 6 ani.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.