Un bărbat va înfunda pușcăria, după ce a fost acuzat că a violat și ucis o femeie. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat ieri pe George Boghiță la 16 ani de pușcărie, pentru omor și viol. În plus, individul a fost obligat să le achite rudelor victimei despăgubiri în valoare totală de 6.000 de euro și 5.000 de lei
Anchetatorii spun că ieșeanul a băgat o femeie în mormânt pentru că nu voia să facă sex cu el. Astfel, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au decis condamnarea lui George Boghiță la 16 ani de pușcărie, pentru viol și omor. În plus, individul va plati si daune morale.
„Instanța admite în parte acțiunile formulate în cadrul procesului penal de părțile civile M.A. și I.A. Îl obligă pe inculpatul George Boghiță să îi plătească părții civile M.A. suma de 5.000 de lei, cu titlu de daune materiale, și 3.000 de euro, drept daune morale. Îl mai obligă pe inculpat să îi plătească părții civile I.A. suma de 3.000 de euro, drept daune morale”, au afirmat ieri magistrații ieșeni.
Sentința nu este însă defintivă și va putea fi contestată de ieșeanul în vârstă de 60 de ani.
Oamenii legii au mai afirmat că, în clipa în care a văzut-o pe femeie acolo, ieșeanul George Boghiță ar fi început să tragă de ea, vrând să o determine să întrețină raporturi sexuale. Femeia a refuzat, iar Boghiță ar fi început să o lovească.
În urma agresiunii, femeia de 54 de ani a agonizat timp de două zile.
Ulterior, autoritățile au fost alertate cu privire la incident printr-un telefon la 112. La fața locului s-au deplasat un echipaj medical și unul de Poliție. Din nefericire, echipajul medical nu a putut face altceva decât să constate decesul femeii. În același timp, polițiștii au refăcut firul tragediei și, astfel, au ajuns la vecinul suspect. Acesta a fost ridicat și dus la audieri. Acesta a recunoscut parțial comiterea faptei susținând că a avut o divergență cu femeia și că ar fi lovit-o doar cu o palmă la nivelul capului. Individul a negat că el ar fi fost cel care a provocat decesul victimei.