O tânără în vârstă de doar 15 ani, din comuna suceveană Cornu Luncii, și-a pus capăt zilelor, după ce părinții i-au confiscat telefonul mobil. Adolescenta a fost găsită spânzurată în șura gospodăriei.
Minora obișnuia să stea foarte mult cu telefonul mobil în mână iar părinții au încercat să ia măsuri pentru a nu o face total dependentă de acesta, scrie „Monitorul de Suceava”.
Poliția a fost sesizată despre caz duminică, 29 aprilie, în jurul orei 14.00. Fata fusese lăsată fără telefon în aceeași zi. Aceasta a profitat de un moment în care a rămas singură și s-a dus în șură și s-a spânzurat. Tânăra a mai avut în trecut încă o tentativă de suicid.