O adolescentă din Iași și-a mințit mama că a fost răpită, ca să poată pleca la iubitul din București

0
159

O adolescentă de 14 ani, din Iași, a conceput un plan care să-i permită să se ducă liniştită la iubitul din Bucureşti, cunoscut pe Facebook, fără ca mama ei să ştie.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Ciurea informează că au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie, de 36 de ani, din comuna Șcheia, cu privire la faptul că a fost anunțată de fiica sa, în vârstă de 14 ani despre faptul că ar fi fost răpită de pe stradă de către persoane necunoscute.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat minora pe raza comunei Șcheia.

„Aceasta a declarat faptul că în dimineaţa zilei de 24 august a.c., în timp ce se deplasa spre satul Şcheia, ar fi fost luată la ocazie cu un autoturism tip dubă, după care ocupanţii acestuia ar fi legat-o de mâini şi picioare și ar fi dus-o într-un loc necunoscut, iar ulterior, în jurul orei 10.00, ar fi reușit să scape și i-ar fi solicitat unei femei să o transporte cu un autoturism, în comuna Șcheia”, precizează poliţiştii.

„Ulterior, după ce mama sa a alertat polițiștii, minora ar fi renunțat la intenția de  a părăsi domiciliul și s-ar fi oprit pe raza comunei, unde a fost găsită de polițiști. S-a stabilit faptul că minora nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind încredințată mamei sale”, se arată în informarea Poliţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.