Nunta verişoarei Simonei Halep, la care erau preconizaţi 200 de invitaţi, a fost ruinată de poliţiştii care au descoperit că nu urmau să fie respectate normele în vigoare, iar numărul participanţilor era de patru ori mai mare decât prevede legea.
La petrecerea ca în poveşti erau aşteptaţi peste 200 de invitaţi, dar totul a fost dat peste cap de un apel la 112. Cineva i-a alertat pe oamenii legii că în zona restaurantului este mare forfotă, astfel că Poliţia Constanţa a mobilizat peste 28 de poliţişti pentru a face „descinderile”, scrie adevarul.ro.
Mare parte dintre invitaţi au fost trimişi acasă şi, nu e exclus, ca în loc de dar să plătească amenzi. Doar 50 de persoane au rămas la local pentru continuarea petrecerii.
Comunicatul IPJ Constanţa
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa s-au autosesizat în urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 20.00, cu privire la un eveniment festiv preconizat a avea loc la un restaurant din municipiul Constanţa.
Astfel, la faţa locului s-au deplasat 28 de poliţişti de ordine publică, investigarea criminalităţii economice, criminalistică şi rutiera pentru efectuarea primelor verificări. S-a constatat faptul că operatorul economic nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea 55/2020, prin faptul că pe terasa localului respectiv mesele nu erau poziţionate cu respectarea distanţei de 2 metri, iar numărul invitaţilor depăşea 50 de persoane.
Totodată, reprezentanţi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică şi inspectori de la Protecţia Consumatorului fac verificări de specialitate în ceea ce priveşte respectarea normelor privind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
La faţa locului sunt şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi poliţişti locali. În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform art. 352 din Codul Penal, au transmis reprezentanţii IPJ.