Numărul ucrainenilor care intră în România, în creștere

0
239

În data de 15.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 58.405 de persoane, dintre care 15.212 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 10,5% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 7.427 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 3,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 6.259 cetăţeni ucraineni (creștere cu 23%).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 15.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 440.998 cetăţeni ucraineni.

În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români până la capacitate maximă.

Măsuri similare de întărirea controlului și supraveghere sporită au fost dispuse şi la frontiera terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate.

Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.