Numărul de cazuri de GRIPĂ a explodat în rândul copiilor

0
121

În ultimele 3 săptămâni, numărul cazurilor de copii cu simptomatologie respiratorie în context febril care s-au adresat medicilor Spitalului de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași a crescut îngrijorător, spun medicii.

” În luna Ianuarie un număr foarte mare de copii cu simptome specifice de infecție acută de tract respirator au avut nevoie de consult pediatric în Unitatea de Primire Urgențe al spitalului, dintre aceștia 156 de pacienți au fost depistați cu gripă prin test rapid antigenic.

În tot acest timp, compartimentul de Boli Infecțioase al Spitalului de Copii a fost supraaglomerat, aici zilnic aflându-se spitalizați între 12 și 19 copii cu gripă, de la nou-născuți până la adolescenți, cel mai micuț pacient având 20 zile.

In total, in luna Ianuarie au fost spitalizați in compartimentul de Boli infecțioase 86 de copii cu gripă, in majoritatea cazurilor (>90%) fiind vorba de gripă de tip A (AH1) confirmată prin secvențiere PCR.

Au fost tratate în acest sector și câteva cazuri de coinfecție a virusului gripal cu virusul respirator sincițial, cazuri decelate la sugari cu vârste cuprinse între 2 și 6 luni care au necesitat mai multe zile de spitalizare, tratament agresiv și oxigenoterapie.

A existat o singură suspiciune de Flurona (coinfecție a virusului gripal cu SARS-COV2), la un copil în vârstă de 2 ani spitalizat împreună cu mama sa (depistată la internare cu COVID19) în serviciul ATI Boli Infecțioase a Spitalului de Copii, care ulterior nu s-a confirmat prin testare PCR.

Cele mai frecvente simptome a copiilor ce au necesitat spitalizare din cauza gripei au fost febra înaltă și persistentă, inapetența și alterarea stării generale prin simptome tip miozită (durere și slăbiciune musculară, tulburări de mers), fenomene de insuficiență respiratorie, simptome neurologice (convulsii febrile, episoade de absență), fenomene digestive (tranzit intestinal accelerat, vărsături), diverse forme de erupții cutanate și sindrom algic important (dureri musculare, articulare, dar și cefalee atroce)!”,  declarat Alina Belu, managerul de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfanta Maria Iasi
La o treime din pacienții internați, medicii infecționiști au decelat suprainfecții bacteriene (otite acute medii, sinuzite acute, pneumonii bacteriene), acești copii necesitând asocierea tratamentului antiviral cu un tratament antibiotic specific.
„Până în prezent, toți copii externați cu gripă din Compartimentul de Boli Infecțioase au fost declarați vindecați, neexistând niciun deces în rândul acestora.

Participă în continuare la tratamentul acestor copii – medicii infecționiști, echipa de medici de medicină de urgență, medici de anestezie și terapie intensivă, medici pediatri și un număr mare de medici rezidenți, asistenți medicali și infirmiere.”, a mai menționat managerul Alina Belu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.