Furtuna Ciara care face ravagii în Europa, pare să fi ajuns și la noi în țară, dar într-o mică măsură, după cum arată datele oficiale. Inițial a lovit Marea Britanie, iar după a făcut trecerea către estul continentului european.
În România, primele orașe afectate au fost Baia Mare și Suceava. Acolo, cerul s-a întunecat, brusc a început să ningă, iar vântul a provocat distrugeri semnificative.
La Caransebeș, vântul a luat pe sus acoperișul unui service auto, iar la Lapușnicu Mare a căzut grindină în plină iarnă.

Aseară, un nor asemănător cu cel de la Suceava a apărut în Iași, peste Bucium.

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie susțin că acest episod de vreme rea a fost provocat de fronturi atmosferice care au legătură cu furtuna Ciara care a ucis opt oameni în Europa și a provocat haos în transporturi.
„Are legătură, dar în mică parte, pentru că, repet, pe noi nu ne-a traversat un front atmosferic principal al acelei vaste arii depresionare de origine nord atlantică, ci o periferie frontală. Ăsta este și motivul pentru care la noi intensificarile vântului nu au fost la intensitatea celor ce s-au înregistrat în țările din Europa Centrală.”, a declarat Oana Catrina, meteorolog ANM.

