E super-veste pentru românii care își caută un loc de muncă. Guvernul României a hotărât suplimentarea personalului caselor județene de pensii cu 1.000 de posturi, pentru a putea recalcula toate pensiile din țara noastră.
Suplimentarea cu 1.000 a numărului de posturi din cadrul caselor județene de pensii e prevăzută într-un proiect de OUG ce a fost adoptat joi de Guvern. El stabilește că suplimentarea posturilor e valabilă pe o perioadă limitată de timp, respectiv până la data de 31 decembrie 2022.
Cei interesați de ocuparea acestor posturi trebuie să știe că acest lucru se va face prin concurs. Acesta va consta în trei etape succesive, și anume selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă, care constă în rezolvarea unui test grilă, și interviul.
Pentru a putea participa la concurs, cei interesați să ocupe unul dintre aceste posturi vor trebui să prezinte următoarele documente:
- cerere de înscriere la concurs;
- copia actului de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- curriculum vitae.