Niciun vinovat în cazul celor două tragedii produse la Spitalul Municipal Pașcani

0
141
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Punct final în două anchete interne declanşate la Spitalul de Urgenţe Pacani. Este vorba despre cazul lui Yanis Mahu, băieţelul de 7 ani mort pe fondul unei varicele, şi cel al Aureliei A., bătrâna de 88 de ani, unde au existat acuze de “proaste tratamente acordate bolnavului”.

În niciunul dintre cazuri, în opinia comisiei interne de specialişti, nu a existat niciun vinovat. Directorul DSP Iaşi, Liviu Stafie, a precizat că rezultatele anchetelor au fost transmise la Ministerul Sănătăţii. Acesta a adăugat că la recomandarea ministerului, orice informaţie legate de cele două cazuri se face prin purtătorul de cuvânt.

Dosarul de anchetă în cazul lui Yanis, reia de fapt firul tragediei. Băieţelul a fost transportat cu o ambulanţă de tip B de acasă la Spitalul de Urgenţă Paşcani. La sosire, susţin medicii de la spital, „copilul era conştient, stabil hemodinamic, cu febră 39 de grade, erupţie cutanată peteşială, cu pustule necrozate acoperite de cruste, cu scaune melenice, cu saturaţie SPOR 80% pentru care s-a administrat O2“, se menţio­nează în comunicatul spitalului. În plus, spun medicii de la Paşcani, copilul venise cu un diagnostic stabilit în prealabil de medicul de fami­lie, cel de varicelă. Tot în co­municat se precizează că lui Yanis „i s-a întocmit o fişa medicală de urgenţă unde sunt consemnate datele pacientului, examenul clinic, funcţiile vitale la sosire şi în evoluţie, investigaţiile şi tratamentul efectuat, consulturile medica­le, diagnosticul prezumtiv, toate manevrele efectuate, ora decesului cât şi ora anunţării poliţiei. În cadrul fişei medicale de urgenţă se află şi fişa de asistenţă de urgenţă prespitalicească de pe ambulanţă completată de către echipajul de pe ambulanţă tip B“.

Ce a omis conducerea Spitalului Paşcani să precizeze în comunicat este faptul că Yanis Mahu nu a călcat pe la Compartimentul de Primire Urgenţe, fiind dus direct la secţia de pediatrie. Şi asta în pofida faptului că a fost adus cu ambulanţa, lucru care îi conferea prin lege statutul de urgenţă medicală. Fără prea multe explicaţii, conducerea Spitalului Paşcani consemnează faptul că s-a încălcat ordinul cu privire la organizarea şi funcţio­narea CPU. „În urmă anchetei care s-a finalizat spitalul a fost sancţionat din cauza nerespectării OMS nr.1706/2007 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire urgenţe de către personalul medical al unităţii sanitare şi s-a recomandat reorganizarea CPU Paşcani privind compartimentarea spaţiului şi dotarea cu echipamente specifice activităţii medicale, inclusiv pediatrice“. Nici vorbă de penalizarea aplicată de DSP Iaşi medicului Gianina Popa, coordonatorul CPU de la Spitalul Paşcani care a fost sancţionată pentru încălcarea ordinului respectiv cu 4.000 de lei. De altfel, nici suma aplicată contravenţional spitalului nu se menţionează, instituţia fiind amendată cu 20.000 de lei din acelaşi motiv.

Tot în comunicat se menţionează faptul că Yanis „a fost monitorizat continuu pe monitor, s-au recoltat produce biologie, s-au administrat soluţii cristaloide, antitermice, hemostatice. La ora 15 copilul intră în stop cardio-respirator şi se practică protocolul de resuscitare cardio-respiratorie, copilul nerăspunzând la manevrele de resuscitare, prezentând asistolie, declarându-se decesul la ora 16.45. În paralel, în această perioada, s-a luat legătură telefonic cu Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi şi cu Spitalul Sf Maria Iaşi“. Specialiştii de la Spitalul Paşcani consideră că Yanis nu a necesitat defibrilare întrucât „a prezentat Stopul Cardio-Respirator fiind prin asistolie, ritm care nu necesită administrare de şocuri electrice (ritm neşocabil)“. Cu toate acestea, asistentele au fost nevoite să care în braţe 5 etaje defibrilatorul şi tuburile de oxigen. De ce? Şi acest răspuns a fost omis de conducerea spitalului.

Medicii au ţinut însă să precizeze că „starea copiluilui era foarte gravă încă de la început, copilul prezentând simptomatologie, conform declaraţiilor, de aproximativ 7 zile“. „Cauza decesului conform raportului IML a fost prezenţa de Streptococcus pyogenes în LCR (în lichidul cefalo-rahidian), cu alte cuvinte stare septică secundară unei meningite cu Streptococcus pyogenes, cu prognostic fatal în acest caz“, se mai precizează în comunicat. În aceste condiţii apare întrebarea care îi chinuie pe părinţi: putea fi salvat copilul, dacă era diagnosticat cu meningită? El a fost suspect de o boală virală, dar, din câte se pare, pericolul major venea de la o bacterie. În acest caz, tratamentul cu antibiotic, în faza de debut, era vital.

În cazul Aureliei A, de 88 de ani din Deleni, bătrâna care ajunsese o carne vie pe patul de spital, nici aici nu au fost găsiţi vinovaţi. Ci doar explicaţii la fiecare acuză adusă de fiul acesteia. Amintim că femeia a fost internată la Spitalul Paşcati pe 20 septembrie, reclamând nişte dureri la unul dintre picioare. Bătrâna a venit la spital singură. În cazul ei, comunicat începe cu lungul şir de boli de care suferea aceasta: „demenţă mixtă severă, sechele AVC multiple, fibrilaţie atriala permanentă, insuficientă cardiacă cronică congestivă clasa III NYHA, boală artrozică degenerativă, malnutriţie protein-energetică, escare multiple“. Drept pentru care a fost internată la Secţia de Îngrijiri Paliative

Specialiştii precizează faptul că, deoarece pacienta prezenta dureri mari, „s-au efectuat o radiografie de torace, de genunchi şi bazin şi o ecografie abdominală care nu au arătat nimic patologic, cu excepţia unei osteoporoze sistemice“. Medicii susţin că imediat au iniţiat un tratament cu săruri de hidratare, glucoză, analgezice, diuretice, antiemetice, IEC, anticoagulante, betablocante, antiinflamatorii, hidrolizat din creier de porcină, IPP, antibiotice (Cefort), crema regeneratoare pentru escare (Alpha D3), plus medicaţia personală cu care pacienta s-a prezentat, care a fost administrat pe tot parcursul spitalizării. De asemenea, contrar celor afirmate de fiul femeii, escarele au fost evaluate, toaletate şi pansate şi în cele din urmă, s-a luat hotărârea montării saltelei antiescare. „În concluzie, subliniem că au fost respectate întocmai toate condiţiile de igienă şi tratament pentru îngrijirea pacientei pe perioada spitalizării, precum şi respectarea procedurilor şi protocoalelor medicale existente în speţă referitoare la acest caz“, se mai precizează în comunicat. Femeia a murit la două săptămâni de la externarea din spatial, iar fiul său a depus o plângere la Colegiul Medicilor, plângere trimisă la DSP Iaşi. Citește AICI

Suprinzător, dacă, până acum, conducerea DSP Iaşi nu a ezitat să se exprime în public în cele două cazuri, o dată finalizate anchetele, instituţia a intrat în „silenzio stampa“. “Rezultatele anchetelor au fost transmise la Ministerul Sănătăţii. La recomandarea ministerului, orice informaţie legată de cele două cazuri se face prin purtătorul de cuvânt”, a precizat Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi. Până la închiderea ediţiei, nici un reprezentant al MS, inclusiv ministrul Victor Costache nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere oficial în cele două cazuri de la Paşcani.

sursa: Ziarul de Iași

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.