Muzicianul Neil Young a dat în judecată echipa de campanie a lui Donald Trump

0
144

Muzicianul canadian Neil Young a dat în judecată echipa de campanie a lui Donald Trump pentru că i-a folosit muzica, fără permisiune, la mitingurile susţinute de preşedinte în încercarea de a obţine un al doilea mandat la Casa Albă, relatează BBC.

Young susţine că preşedintele american a încălcat legea drepturilor de autor, difuzând piese ale sale la mitinguri şi alte evenimente electorale. În documentele depuse marţi la o curte de justiţie din New York este făcut referire la melodiile „Rockin’ in the Free World” şi „Devil’s Sidewalk”. Reprezentanţii campaniei lui Trump nu au comentat. Neil Young s-a plâns din 2015 de faptul că echipa lui Trump îi foloseşte muzica, dar a fost „cu bună ştiinţă” ignorat, spune el acum.

Muzicianul, în prezent şi cetăţean american, după ce a trăit în SUA mai multe decenii, cere despăgubiri de până la 150.000 de dolari pe fiecare încălcare a drepturilor, precum mitingul din Tulsa (Oklahoma), în luna iunie, şi vizita preşedintelui la Muntele Rushmore, în luna iulie.

„Această plângere nu are intenţia de a jigni drepturile şi părerile cetăţenilor americani, care sunt liberi să susţină candidatul pe care vor”, au spus avocaţii lui Young. „Reclamantul nu poate permite însă ca muzica lui să fie folosită ca «temă» a unei campanii dezbinatoare, ne-americane de ignoranţă şi ură”.

Neil Young, în vârstă de 74 de ani, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame de două ori – solo şi alături de vechea lui trupă Buffalo Springfield. Nu este singurul muzician care atrage atenţia echipei lui Trump cu privire la materialele folosite în campanie.

Luna trecută, The Rolling Stones l-a avertizat pe preşedinte că ar putea fi acţionat în judecată dacă continuă să difuzeze piese ale trupei la mitinguri. Grupului britanic, care a reclamat acest lucru încă de la prima campanie a lui Trump, din urmă cu cinci ani, i s-au alăturat nume ca Aerosmith, Elton John şi R.E.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.