Muzeu vechi cu obiecte de peste 300 de ani, deschis la Mănăstirea Coșula

0
236

La Mănăstirea Coșula, din județul Botoșani, a fost deschis un muzeu cu icoane, cărţi bisericeşti vechi şi cu obiecte religioase valoroase. Muzeul, găzduit de casa egumenească, a fost înfiinţat după ce Complexul Monahal de la Coşula a fost reabilitat în baza unui proiect cu finanţare europeană în valoare de aproximativ 15 milioane de euro.

Cel mai vechi exponat este o „Sfânta Evanghelie” publicată în anul 1731, însă colecţia include şi prima ştampilă a Mănăstirii Coşula, care are o vechime de 200 de ani.

„Sunt obiecte din secolele XVII- XVIII. Avem şi o ştampilă din anul 1821 pe care este inscripţia Mănăstirii Coşula şi poza cu Sfântul Nicolae. Are în jur de 200 de ani. Am găsit-o la Arad. Avem documente ştampilate cu aceste însemne”, a afirmat stareţul Mănăstirii Coşula, părintele Calinic Chirvase.

De asemenea, muzeul cuprinde şi mai multe cărămizi de la sfârşitul anului 1700, care au fost aşezate sub capetele călugărilor înmormântaţi la Coşula. Aceste piese au fost descoperite în urma unor cercetări arheologice, ele cuprinzând anul morţii călugărilor, dar şi numele acestora.

Totodată, la Coşula au fost expuse primele clopote ale mănăstirii, care au o vechime de peste 300 de ani, dar şi mai multe seturi de veşminte ale unor preoţi, vechimea hainelor fiind de peste 200 de ani.

Coşula este o mănăstire de călugări, situată la o distanţă de circa 20 kilometri sud-est de municipiul Botoşani. Ea a fost construită în anul 1535 de către marele vistiernic Mateiaş Coşolvei, sfetnicul domnitorului Petru Rareş, pe malul stâng al râului Miletin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.