Municipalitatea a început strângerea propunerilor cetățenilor cu privire la bugetul pe anul 2020

0
230

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, printr-o postare pe pagina personală de facebook, faptul că dorește, ca împreună cu cetățenii, să construiască bugetul orașului, pe acest an. 

Am început să strângem propunerile cetăţenilor pentru dezvoltarea bugetului municipiului Iași pentru anul 2020. După aprobarea bugetului de stat trebuie să intrăm în dezbaterea oficială a proiectului de buget.

Obiective: încercarea de a stabiliza economia prin refacerea balanţei comerciale a statului român, oprirea unor scurgeri inutile de fonduri publice, indiferent dacă acestea vizau sau nu pensii speciale sau altele şi încercarea de a stabiliza economia prin abordarea proiectelor de infrastructură mare, cele care vor aduce creştere valorică pentru întreaga ţară.

Actualul Guvern are de recuperat multe din ceea ce am putea numi sincopele ultimilor 30 de ani. Să ne gândim că, nici până acum, noi Iaşul, nu avem proiectul şoselei de centură. Le-a trebuit un an de zile să îl lanseze. L-au lansat, l-au oprit, iar acum nici nu mai ştim ce se întâmplă cu el. O să vedem anul acesta după ce se apucă de treabă noul Guvern. Vom vedea ce se întâmplă cu celelalte proiecte de infrastructură mare pentru Moldova, autostrada şi Spitalul Regional de Urgenţe.

Aș dori să subliniez importanţa şoselei de centură care, alături de alte măsuri locale, va contribui atât la fluidizarea traficului, cât şi la reducerea poluării (aerului, fonice, etc.).

De asemenea, vreau să anunţ ieşenii că vom aloca, şi în acest an, fonduri pentru proiectele desemnate de cetăţeni; a căror ordine, în funcție de prioritate, va trebui să o decidem împreună. Aș fi bucuros ca fiecare cartier să-și rezolve problema pe care locuitorii zonei o considera prioritară.
Vorbim de bugetarea participativă.

Îi rog pe ieşeni să depună proiecte, iar pentru aceasta, în săptămâna 6-12 Ianuarie 2020, vom crea o platformă deschisă, iar proiectele care vor întruni cele mai multe voturi vor deveni realitate.

Consultarea publică se va desfăşura pe trei paliere:
• Formulare – pe care ieşenii le vor găsi la centrele de cartier, care vor conține descrierea propunerii dorite;
• O pagină pe reţelele de socializare unde se vor putea face publice idei şi proiecte ale cetăţenilor, idei care să fie văzute şi completate de toată comunitatea;
• Dezbaterile în format clasic în centrele de cartier și la sediul Primăriei Municipiului Iași.

Ca viziune, îmi doresc un oraş în care să îţi placă să trăieşti, care să ofere oportunități pentru creşterea și educarea copiilor, dar în care să îți dorești să și îmbătrîneşti. Un oraş în care să îţi placă să îți petreci concediul sau să vii în vacanţă.
Sunt multe de făcut. Reducerea poluării, un transport public modern şi predictibil, continuarea dezvoltării de zone verzi, creșe și gradinițe noi, siguranță publică crescută și servicii medicale de cel mai înalt nivel, însă pe toate le am în vedere. Lucrul care mă bucura este faptul că avem potențialul de a le realiza împreună.

De asemenea, Iasul – oraş turistic continuă să fie o preocupare pe care o veți regăsiţi concret şi în buget. Vom face ceea ce legea ne permite pentru a încuraja dezvoltarea economică a oraşului. De la afacerile mici, de familie, până la atragerea de mari investitori.

Îmi exprim însă public îngrijorarea cu privire la ceea ce aş putea numi, blând, încetinirea dezvoltării Aeroportului Internațional Iași care pare a pierde teren în faţa competitorilor din Moldova, şi nu numai.

Și, desigur, nu trebuie să renunțam la finalizarea unor proiecte deja începute:
• Clădirile istorice: Palatul Braunstein, Muzeul de Istorie Naturală, Baia Turcească – Centru de Artă Contemporană, Casa Berthelot, Monumentul Eroilor din cimitirul Eternitatea, Monumentul Eroilor din Galata, Mănăstirea Frumoasa.
• Reabilitarea liniilor de tramvai din zona industrială, bulevardul Țutora, strada Pădurii -Tătărași, bulevardul Tudor Vladimirescu și Aurel Vlaicu – Dancu.
• Cele cca 25 de parcuri de joacă care urmează să fie modernizate din lista celor celor 93 de amplasamente.
• Blocurile din Grădinari (patru tronsoane = 76 de apartamente)
• 14 terenului de sport noi în incinta școlilor, dintre care lucrările la 5 astfel de terenuri au fost demarate.
• Primele tramvaie a căror producție începe luna aceasta.
• Alături de lucrările deja începute la Spitalul Parhon și Spitalul de Recuperare, am în vedere construcția de noi școli, grădinițe și creșe, modernizarea și întreținerea spațiilor verzi, modernizarea trotuarelor, aleilor dintre blocuri și străzilor.

Nu în ultimul rând, am în vedere și sportul de performanță ieșean. Trebuie să pornim lucrările pentru o nouă sală a sporturilor și pentru un nou stadion.

Este timpul ca generația noastră să facă aceste lucruri!
Aștept propunerile voastre, dragi ieșenii. Trebuie să vă aduceți inițiativele în prim-plan.
Cred că anul 2020 este gata pentru un nou început!

Vă mulțumesc.„, a notat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.