Motivul pentru care a renunțat Halep la colaborarea cu antrenorul român

0
226

​La sfârșitul lunii noiembrie, Simona Halep a anunțat despărțirea de Daniel Dobre, cel care i-a fost alături în anul 2019.

Campioana de la Wimbledon a explicat care a fost motivul pentru care a încetat colaborarea cu antrenorul român. „Nu mai percepeam foarte bine sfaturile lui, nici el nu mai știa cum să mă abordeze”, a spus Halep.

„Darren și-a dorit mult să continue cu Daniel Dobre, dar la un moment dat ajunsesem să simt nevoia de o schimbare, nici eu nu mai percepeam foarte bine sfaturile lui, nici el nu mai știa cum să mă abordeze și am decis să întrerupem colaborarea”, a spus Simona Halep.
„La noi nu este însă că acum începem și acum terminăm, în acești 5-6 ani am tot lucrat, ne-am despărțit, ne-am reunit. Este un om incredibil, am tot spus-o și o repet, este unul dintre cei mai buni antrenori din România, poate chiar cel mai bun. Am o relație deosebită cu el, nu a fost vorba de o ceartă sau de o neînțelegere, pur și simplu am simțit că trebuie să schimb ceva, să am o voce nouă”, a mai zis Simona Halep pentru Gazeta Sporturilor, potrivit Digi Sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.