În luna martie, SUA a fost zguduită de povestea lui Keith Raniere, co-fondator şi lider al unui cult secret numit NXIVM, care a fost arestat de FBI în Mexic şi acuzat de trafic de carne vie, conspiraţie în vederea comiterii acestei infracţiuni şi ameninţări, precum şi muncă forţată. În prezent se află în custodia autorităţilor fără a putea fi eliberat pe cauţiune, potrivit site-ului Zero Hedge.
În 2015, Raniere a creat o „societate secretă” sub acoperirea unei organizaţii de dezvoltare personală – societate care a recrutat femei din interiorul organizaţiei pentru a servi ca „sclave” sub controlul „stăpânilor”, conform procurorilor. Aceştia din urmă au precizat că NXIVM a operat precum o schemă piramidală, taxând participanţii cu mii de dolari pentru cursuri, încurajându-i să atragă şi alţi recruţi.
În timp ce NXIVM s-a descris ca fiind o afacere de dezvoltare personală care a ajutat mii de persoane să „îşi atingă potenţialul” prin diverse cursuri, a existat un “cerc interior” dedicat doar femeilor, condus de Raniere şi cunoscut sub numele de DOS (dominus obsequious sororium – stăpân al sclavelor). Când o persoană devenea membră – sau „sclavă” – ea era încurajată să recruteze noi femei în “turma de sclave”, li se cerea să nu mai aibă întâlniri romantice cu alte persoane şi să fie disponibile 24 de ore din 24 pentru “stăpânul” lor.
DOS cerea femeilor să ofere recrutorului – „stăpânul” – poze nud sau alte materiale compromiţătoare care putea fi folosite pentru şantaj în cazul în care femeile ar fi dorit să plece din cercul secret. În plus, aşa-zisele sclave erau însemnate cu iniţialele lui Raniere sub şold, folosindu-se un fier încins.
Potrivit Zero Hedge, actriţa Allison Mack din serialul Smallville, care a interpretat rolul lui Chloe Sullivan, aparent este (sau a fost) o „stăpână” în acest cult şi i s-a cerut să se supună ordinelor lui Raniere, inclusiv să găsească femei care să întreţină relaţii sexuale cu el.
Mack le cerea potenţialelor „sclave” să trimită într-un cont de Dropbox materiale compromiţătoare despre ele. Una dintre femei a fost India Oxenberg, fiica actriţei Catherine Oxenberg din telenovela americană Dynasty (Dinastia). India s-a întâlnit cu procurorii în New York şi a prezentat dovezi împotriva lui Raniere.
Bloomberg a precizat că o moştenitoare a averii fostei companii Seagram a fost arestată marţi în cadrul anchetei lansate asupra organizaţiei lui Raniere, despre care procurorii au afirmat că a funcţionat precum “un cult secret care şi-a însemnat victimele şi le-a forţat să participe la acte sexuale”.
Clare Bronfman, fiica fostului preşedinte al Seagram, Edgar M. Bronfman, a fost una dintre cele patru femei acuzate marţi în legătură cu investigaţia asupra NXIVM.
Atât Mack cât şi Bronfman au pledat nevinovat.
Conform actului de acuzare, cele patru femei arestate – Clare Bronfman, Kathy Russell, Lauren Salzman şi Nancy Salzman – împreună cu Mack au făcut parte din “cercul interior” al lui Raniere şi au recrutat şi pregătit partenere sexuale pentru acesta.
Sursa: Epoch Times