Moș Nicolae a venit cu nuielușa la Botoșani: Dosare penale și amenzi pentru comercianți

0
248
Controalele au fost efectuate la agenţii economici din Botoșani chiar în ajun de Moș Nicolae și au vizat produsele pentru copii.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 400 de articole pentru copii, despre care existau indicii că ar fi contrafăcute.

În cauză au fost întocmite 7 dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept de produse identice sau similare cu cele care poartă o marcă înregistrată şi care prejudiciază titularii de drepturi şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990, respectiv OG 28/1999, în cuantum total de 5.500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.