Monica Anisie, agramata in Senat pe legile educatiei: „Aceste legi este despre viitor”

0
235

Senatoarea Monica Anisie (PNL), fost ministru al Educatiei, a facut o greseala gramaticala elementara intr-un discurs legat chiar despre pachetul de legi „Romania educata”.

„Aceste legi este despre viitor, despre un viitor mai bun, pe care cu totii ni-l dorim”, a spus Anisie in Senat.

„Asa cum am spus si mai devreme, multumesc pentru efortul depus de staff-ul comisiei pentru invatamant, am lucrat atatea zile si nopti in aceasta perioada.

Dati-mi voie sa imi cer scuze, dar mai devreme, de emotie, de oboseala, asa cum am spus, o saptamana am stat in senat pe aceste legi…Va rog sa imi dati voie sa imi cer scuze ca am spus gresit mai devreme, atunci cand m-am exprimat. Legile educatiei sunt despre viitor”, a spus Anisie.

Presedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat ca proiectul „Romania educata” va deveni, luni, realitate prin adoptarea, in plenul Senatului, for decizional in acest caz, a celor doua proiecte de legi a invatamantului universitar si a invatamantului preuniversitar.

„Cel mai important proiect, de departe, pe care il avem astazi pe ordinea de zi, este pachetul legilor Educatiei. Romania educata devine astazi realitate, sunt convinsa, prin votul coalitiei aflate la guvernare. Parlamentarii sunt mobilizati. (…) Peste 500 de amendamente au fost depuse si in Senatul Romaniei la aceste legi. Sunt multumita ca azi (n.r. luni) vom supune plenului Senatului proiectul cel mai mare de consultare nationala din ultimele trei decenii.

Vorbim de niste legi care ofera raspunsuri si ofera un cadru adaptat nevoilor elevilor, cadrelor didactice si parintilor. Sunt oameni care au nevoie de aceste schimbari, sunt oameni care asteapta de la Parlamentul Romaniei responsabilitate astazi”, a afirmat Gorghiu, luni, dupa sedinta Biroului permanent al Senatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.