Pompierii tulceni caută în Dunăre, începând de duminică după-amiază, un bărbat care ar fi intrat în apă să se scalde şi nu a mai ieşit, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, arată Agerpres.
Bărbatul în vârstă de 54 de ani este căutat în dreptul satului Băltenii de Sus de către cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea cu o ambarcaţiune de căutare salvare, o ambarcaţiune tip RIB şi cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă.