Avocatul familiei Melencu, a povestit detalii înfiorătoare despre casa criminalului din Caracal, astăzi, în timp ce anchetatorii efectuau percheziţia informatică în cazul lui Gheorghe Dincă.
„Această casă, în integralitatea ei, mai ales parterul, inclusiv curtea, inclusiv acea încăpere unde a ţinut fetele, cu patul acela de fier, înfiorător, pute totul a cadavru. Credeţi-mă, şi din pământ iese mirosul, şi din jur, şi din încăperile acelea”, a declarat Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu.
‘Este cum ar fi o explozie într-un atelier auto, după care cineva a venit să şi fure de pe acolo şi a răscolit, în încăperea aceea este numai un pat de fier foarte gros, ancorat în perete, este absolut înfiorător. Un dezastru organizat, aş putea spune. Miroase peste tot, adică nu miroase o încăpere anume, iese din pământ, din subsol, din camera aceea, din pereţi, deci miroase a cadavru peste tot’, a mai spus avocatul Tonel Pop.


