Ministrul justiției, Ana Birchall, a prezentat concluziile și propunerile grupului de lucru reunit la nivelul Ministerului Justiției, în urma analizării legislației penale și procedural penale în cazul infracțiunilor grave și foarte grave, contra persoanei, în special în situațiile în care sunt afectate viața, libertatea și integritatea corporală și sexuală.
Potrivit observator.ro, inistrul justiţiei, Ana Birchall, a anunţat că Grupul de lucru din cadrul Ministerului Justiției a analizat în regim de urgență legislația penală și procesual penală în cazul infracțiunilor grave și foarte grave, contra persoanei, în special în situațiile în care este afectată valoarea socială supremă apărată de legea penală, respectiv viața, libertatea și integritatea corporală și sexuală.
Astfel, în urma analizei, s-au constatat deficiențe în modul de incriminare a infracțiunii de „Lipsire de libertate în mod ilegal” şi că beneficiul liberării condiționate se acordă prea ușor persoanelor condamnate pentru infracțiuni grave îndreptate împotriva persoanei.
De asemenea, există necorelări între Constituția României și Codul de procedură penală în materia percheziției domiciliare și a infracțiunii flagrante, iar pentru o apărare socială eficientă, este necesar ca unele dintre infracțiunile grave împotriva persoanei să fie instrumentate de o structură specializată a Ministerului Public, cu expertiza necesară și cu capacitatea de a coagula resursele necesare abordării unor astfel de cauze.