Ministerul Sănătăţii anunţă luni, citând o informare a INSP, că a fost administrată prima doză de vaccin împotriva variolei maimuţei. ”În ultima săptămână, în România, nu au fost confirmate noi cazuri de variola maimuţei. INSP ne-a informat că a fost administrată prima doză de vaccin împotriva variolei maimuţei”, anunţă Ministerul Sănătăţii. Instituţia precizează că este vorba despre contactul unui pacient diagnosticat cu această boală.
MS anunţă în 15 septembrie că România a primit 5.060 doze de vaccin împotriva variolei maimuţei, în baza unui contract de donaţie încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Comisia Europeană. Serul se administrează contacţilor direcţi ai persoanelor confirmate cu variola maimuţei, preferabil în intervalul 4- 14 zile după expunere.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în 29 septembrie Hotărârea privind transmiterea solicitării de asistenţă internaţională, prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, pentru accesarea dozelor de medicamente necesare tratării unui număr de aproximativ 150 pacienţi infectaţi cu virusul variola maimuţei.
Până la acel moment, în România fuseseră diagnosticaţi cu variola maimuţei 40 de pacienţi.Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că variola maimuţei nu reprezintă ”în niciun caz o problemă de sănătate publică” şi că reunirea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nu este ”nimic care să ne înspăimânte”, el explicând că aceasta este procedura tehnică prin care antiviralul care tratează această boală poate fi solicitat.