Un incident ciudat a fost sesizat de mai mulţi locuitori din zona localităţii Feteşti, judeţul Ialomiţa. Militarii care iau parte la un exerciţiu NATO de amploare au intrat cu tancurile în culturi agricole private, semănând panică printre muncitori.
Agricultorii care munceau pe un teren din localitatea ialomiţeană Feteşti au filmat joi, 20 iunie, o adevărate invazie de tancuri prin culturile de grâu, floarea soarelui şi porumb. Oamenii spun că au încercat să discute cu soldaţii aflaţi în vehiculele militare, dar că aceştia i-au ignorat şi au continuat înaintarea prin culturi. Proprietarul terenului a reclamat incidentul Poliţiei.
Oamenii legii au apărut după o vreme şi le-au spus localnicilor că este vorba despre un exerciţiu NATO, iar militarii au greşit coordonatele intrând din greşeală pe terenul privat. Oamenii locului mai spun că militarii ar fi început să tragă cu gloanţe oarbe în timpul exerciţiului, motiv pentru care muncitori care se aflau la staţia de taxare din Feteşti s-ar fi speriat şi ar fi luat-o la fugă.
„În jurul orei 13.30, în timp ce eram la recoltat la cultura de orz, în apropierea noastră, într-o zonă recoltată cu porumb şi florea soarelui, am auzit bubuituri şi semnalizări de fum, crezând că a luat foc. Ne-am deplasat repede şi acolo am dat peste maşinile armatei, care făceau un exerciţiu în interiorul culturii noastre. Nu ştiam că e un exerciţiu NATO. Oamenii au intrat în panică. Noi nu am fost anunţaţi de nicio autoritate. Noi am intrat în zonă, între tancuri, dar nu ne-au băgat în seamă, ne-au sfidat. Ei şi-au continuat exerciţiul. Intrau din floare soarelui în porumb, apoi în grâu. Am făcut semne cu mâna, am fost în apropierea tancurilor, dar nu ne-a băgat nimeni în seamă. Noi am făcut un apel la 112. Am intrat în panică. Unii oameni au plecat de pe câmp de frică. Poliţia a reacţionat paşnic, nu păreau impacientaţi. Ulterior am primit un apel telefonic de la o persoană, în timp ce eu mă feream de tancuri să nu de apeste mine, care a spus că vom lua legătura şi că vom fi despăgubiţi. Nu ştiu cu cine ne va despăgubi. A fost ceva verbal. În jurul orei 17.00 au plecat de pe câmp. În acest timp, ei au făcut operaţiunile, iar noi printre ei, dar nu ne-a băgat nimeni în seamă”, a declarat inginerul Liviu Mereuţă, proprietarul terenului.
Oficialii Armatei Române au trimis un comunicat de presă referitor la incident:
„Joi, 20 iunie, în jurul orei 14, în zona Insulei Ialomiţei, pe timpul desfăşurării unor activităţi de instruire din cadrul Exerciţiului Multinaţional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA, care se deplasau în condiţii meteo nefavorabile, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă, rezultând distrugerea unor culturi. Zona în cauză nu era situată pe traseul de deplasare convenit cu autorităţile locale şi cu agenţii economici care au în proprietate terenuri în zonă. O comisie formată din reprezentanţi ai M.Ap.N şi armatei SUA cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul. În jurul orei 18.30, s-a desfăşurat la primăria localităţii Stelnica o întâlnire a reprezentanţilor comisiei cu cei ai primăriei Stelnica şi proprietarilor terenului, pentru evaluarea pagubelor, stabilirea valorilor despăgubirilor şi a modului de acordare a acestora, în conformitate cu legislaţia naţională şi acordurile bilaterale în vigoare”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării din România.
În perioada 3-24 iunie se desfăşoară mai multe exerciţiii militare NATO pe teritoriile României, Bulgariei şi Croaţiei, coordonate de Comandamentul Forţelor Statelor Unite dislocate în Europa. Până acum s-au înregistrat mai multe incidente majore pe teritoriul României, un militar fiind grav rănit după o paraşutare nocturnă în judeţul Buzău, iar un microbuz în care se aflau oficiali NATO s-a răsturnat, tot pe raza judeţului Buzău.