Microtermocentrală atomoelectrică şi la Holboca

0
175

In cadrul conferintei de astazi, primarul Municipiului Iasi, Mihai Chirica, a anuntat ca gigacaloria se va scumpi, iar ideea de a realiza o centrala la Holboca este buna din punctul de vedere al amplasamentului. Acesta a oferit detalii despre parteneriatul strategic al României cu Statele Unite ale Americii. Astfel, avand in vedere ca pe teritoriul tarii noastre se doreste instalarea unor microtermocentrale atomoelectrice, edilul a facut o cerere la Ministerul Energiei pentru a se construi una si in localitatea Holboca. Acolo, peste 130 de hectare de pamant vor fi folosite pentru activitate industriala.

Mihai Chirica, primar Iași: Am studiat cu atenție și știrile conform cărora se dorește pe un parteneriat strategic cu SUA, instalarea unor microtermocentrale atomoelectrice în România. E un nou concept care se studiază de mai multă vreme. Am trimis o adresă la Ministerul Energiei şi am propus ca dacă se va gândi o reţea naţională de microtermocentrale cu energie atomică, una dintre ele să fie la Holboca. Sunt sisteme sigure în exploatare, nu presupun accidente ca la Cernobîl sau de care aţi mai citit. Capacitatea lor merge până în 100 watt. Ar avea condiţiile favorabile pentru zona Iaşului. Au consumator de energie termică 125 – 200.000 gigacalorii pe an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.