Microbuz burdușit cu peste 130.000 de țigări de contrabandă, la Vama Stânca

0
222

Polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit 130.200 ţigarete de contrabandă, pe care doi bărbaţi  încercau să le introducă în țară, ascunse în podea, sub scaunul din dreapta faţă şi în plafonul unui microbuz.

 

Totodată, polițiștii de frontieră au constatat faptul că microbuzul avea plăcuţe de înmatriculare bulgăreşti care aparţin altui vehicul.

În data de 31 martie a.c., în jurul orei 19.25, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Ruslan C., cu cetățenie română şi Republica Moldova, în vârstă 41 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Sprinter, ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare bulgăreşti. Bărbatul era însoţit de cetăţeanul moldovean Arcadie S., în vârstă 43 de ani, proprietarul mijlocului de transport.

În baza schimbului operativ de informaţii cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, polițiștii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit ascunse în podea, sub scaunul din dreapta faţă şi în plafonul microbuzului, cantitatea totală de 130.200 țigarete, diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova şi de provenienţă Duty-Free.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autovehicul, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că numerele de înmatriculare bulgăreşti ale maşinii aparţin altui vehicul.

Cu privire la cele constatate Ruslan C. a declarat că în data de 31.03.2018 a fost contactat telefonic de către Arcadie S. care i-a propus să îl însoţească în Italia. Astfel, după ce au trecut de controlul de frontieră din Republica Moldova, înainte de a ajunge pe barajul peste râul Prut, a înlocuit plăcuţele de înmatriculare italieneşti ale microbuzului, cu unele bulgăreşti.

Pe timpul cercetărilor Arcadie S. a declarat faptul că nu avea cunoştinţă că în microbuz s-ar afla ascunse ţigări, el intenţionând să meargă în Italia pentru a radia din circulaţie microbuzul pe care dorea să îl vândă.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 29.946 lei şi a mijlocului de transport în valoare de 20.000 lei, în vederea confiscării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la contrabandă şi  punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.