Poli Iaşi a dat lovitura în etapa cu numărul 15 din Liga 1, impunându-se la limită în deplasarea de pe terenul Astrei Giurgiu. Asta, după o serie neagră de eșecuri cu echipele mici din campionat.
În inferioritate numerică, ieșenii au câştigat cu scorul de 2-1, reuşind să revină după ce gazdele au deschis scorul.
După o primă repriză destul de echilibrată, lucrurile au explodat înainte de pauză. În minutul 41 Andrei Sin, de la Iaşi, a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaş galben, iar două minute mai târziu Valentin Gheorghe a pus latul în şase metri pentru 1-0.
În avantaj pe tabelă, dar şi numeric, jucătorii Astrei s-au culcat pe o ureche și au reușit să piardă meciul.
Alibec, revenit în primul „11″, a lovit bara porţii ieşenilor în minutul 49, iar după numai două minute Platini a restabilit egalitatea cu un şut din interiorul careului.
Andrei Cristea a adus victoria Iaşului în minutul 59, transformând fără emoţii un penalti.
Victoria de la Giurgiu este o gură de oxigen pentru Poli, care reuşeşte să se depărteze uşor de zona periculoasă a clasamentului.
Echipele de start
Astra: Lazăr – Belu Iordache, Bejan, Cestor, Radunovic – Mrzljak – Begue, N. Roşu, I. Biceanu, V. Gheorghe – Alibec
Rezerve: Silva Santos – Butean, R. Moise, R. Crişan, Bahamboula, L. Bus, Daogari
Antrenor: Gheorghe Mulțescu
Poli Iaşi: D. Rusu – Gallego, Ov. Mihalache, Frăsinescu, Sin – Qaka – Sanoh, Soares, D. Flores, P. Petre – A. Cristea
Rezerve: Cobrea – Bădic, Chelaru, Zaharia, Pantiru, Enoh, Bekui
Antrenor: Flavius Stoican
Stadion: Marin Anastasovici, Giurgiu
Arbitru: George Rădulescu
Sursa: ziare.com


