Un veteran al stângii a fost ales din primul tur preşedinte al Mexicului, a doua cea mai mare economie din America Latină. Andres Manuel Lopez Obrador are 64 de ani şi a mai candidat pentru funcţia supremă în stat de două ori. De alegerea sa se leagă mai multe premiere: este cel mai în vârstă preşedinte mexican din ultimii 105 ani, este primul şef de stat, în peste 70 de ani, care vine din sudul sărac al Mexicului şi primul care nu reprezintă unul dintre cele două mari partide politice din această ţară.
Andres Manuel Lopez Obrador i-a convins pe mexicani cu un program politic ce promite crearea de locuri de muncă pentru 2,3 milioane de tineri, granturi pentru 300 de mii de studenţi şi dublarea pensiilor. Susţine că nu va creşte taxele, ci îşi va finanţa măsurile sociale prin tăierea salariilor bugetarilor şi eliminarea corupţiei, scrie Digi24.
Andres Manuel Lopez Obrador are 64 de ani și i se spune AMLO. Este un naționalist de stânga, care îl consideră, de pildă, pe Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, drept prietenul său, scrie The Guardian, citat de News.ro. Activează de mulți ani ca politician, a condus la un moment dat guvernul local din Mexico City și uneori este catalogat drept populist. Este căsătorit a doua oară, după ce a rămas văduv în 2003. Are patru fii, dintre care trei din prima căsătorie.
Cel mai apropiat rival al lui Obrador, Ricardo Anaya de la partidul Acţiunea Naţională (PAN), s-a clasat la mare distanță, cu 27% din voturi, în timp ce Jose Antonio Meade, candidatul partidului Revoluţia Instituţională, formațiunea care a condus Mexicul pentru cea mai mare parte a secolului trecut, a ieşit pe locul trei, cu 18% din voturi, conform unui exit-poll.
Meade şi-a recunoscut înfrângerea, declarând: „Trebuie să recunoaştem că … Andres Manuel Lopez Obrador va avea responsabilitatea de a conduce puterea executivă, iar pentru binele Mexicului îi urez numai bine”.
La scurt timp, şi Anaya l-a felicitat pe Obrador: „După cum i-am spus şi lui acum câteva minute la telefon, îi recunosc triumful, îi transmit felicitările mele şi îi urez mult succes pentru binele Mexicului. Cetăţenii au vrut o schimbare şi majoritatea au votat pentru alternativa pe care el o reprezintă”.
De asemenea, preşedintele american Donald Trump l-a felicitat pe Obrador, postând pe Twitter: „Felicitări lui Andres Manuel Lopez Obrador pentru că va fi viitorul preşedinte al Mexicului. Sunt nerăbdător să lucrez cu el. Sunt atât de multe de făcut, lucruri care vor fi în favoarea atât a Statelor Unite, cât şi a Mexicului!”.
AMLO, care a făcut semnul victoriei către reporteri atunci când s-a prezentat la vot, a declarat: „Astăzi este o zi istorică. Votul este unul în care oamenii vor alege între a avea parte de mai mult din acelaşi lucru sau o schimbare reală”.
El a promis în numeroase rânduri că lupta împotriva corupţiei va fi principalul obiectiv al preşedinţiei sale, de îndată ce va fi învestit pe 1 decembrie în acest an: „Vom scăpa de acest cancer care distruge această ţară”, susține președintele ales.
Analiştii se aşteaptă ca el să aibă o abordare mai puţin agresivă în lupta contra drogurilor, în urma căreia au murit în jur de 200.000 de persoane în circa un deceniu. În timpul campaniei, Amlo a argumentat că „nu poţi lupta contra violenţei cu mai multă violenţă, nu poţi lupta contra focului cu foc” şi a promis un armistiţiu pentru a ajuta infractorii de nivel mic să se îndepărteze de o viaţă în afara legii.
Pe de altă parte, Eric Olson, un expert de la Centrul Woodrow Wilson din Washington care se concentrează pe Mexic şi America Latină, a declarat că se aşteaptă la momente tensionate între Amlo şi Trump, după ce noul preşedinte mexican a numit politica lui Trump de a separa copiii de părinţii lor imigranţi ca fiind arogantă, rasistă şi inumană. „Dar este imposibil ca SUA să se distanţeze de Mexic sau ca Mexicul să facă acest lucru. Ele sunt legate şi trebuie să colaboreze chiar dacă preşedinţii nu se plac şi nu se înţeleg”, spune expertul.
Mandatul președintelui Mexicului este de șase ani și, potrivit Constituției, nu poate fi reînnoit. Actualul șef al statului este Enrique Peña Nieto, care a venit la putere la 1 decembrie 2012.
Sursa: Digi24