Meteo. Cum va fi vremea în minivacanța de Sf. Maria. Zonele unde va ploua

0
172

Conform alertei în vigoare, instabilitatea atmosferică se va accentua miercuri în zonele centrale, nordice, nord-vestice, cele montane şi submontane. Aici sunt aşteptate reprize de ploaie, tunete, fulgere şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua aspect de vijelie. Izolat, cantităţile de apă acumulate vor depăşi 30 de litri/mp şi va putea apărea grindina. Temperaturile vor marca o scădere în vest, în timp ce prin sud şi est se vor atinge 34 de grade Celsius.

 

Zăpuşeala va afecta şi Capitala, cu precădere la orele după-amiezii când se vor înregistra temperaturi în jur de 33 de grade Celsius la umbră. Vântul va sufla cel mult mdoerat, iar nivelul scăzut al presiunii atmosferice îi va putea deranja pe cei meteosensibili. Şanse ca bucureştenii să aibă parte de o furtună vor fi abia de sâmbătă după-amiază. Până atunci, soarele va rămâne extrem de generos şi se vor înregistra maxime de 35 de grade Celsius. Cald va fi şi noaptea, cu minime ce nu vor coborî sub 16 grade.

Soarele va fi extrem de generos pe litoral, cel puţin până la sfârşitul acestei săptămâni. Prim urmare, temperaturile vor fi deosebit de ridicate şi vor ajunge la 33 de grade. Vântul va mai putea răcori uşor atmosfera, iar apa mării va avea în jur de 25 de grade Celsius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.