Mennekes în Iași

0
227

Cunoscutul producător german Mennekes investește în primul depozit robotizat din regiunea Moldovei. Fabrica ridicată în Parcul Industrial Miroslava cu aproape 10 milioane de euro va produce prize și încărcătoare pentru mașini electrice precum Tesla, Mercedes, Jaguar sau BMW, iar din depozitul robotizat de la marginea Iașului vor fi livrate produse în toate colțurile lumii, potrivit stireadeiasi.ro.

La nivelul Parcului Industrial Miroslava de la marginea orașului Iași se investește în primul depozit robotizat complet din regiunea Moldovei. Investiția este realizată de compania germană Mennekes, care a ridicat aici o fabrică de la zero și care este aproape de finalizare.

Mennekes este poate cel mai cunoscut producător la nivel mondial de cabluri și încărcătoare pentru mașini electrice precum Tesla, Mercedes, Jaguar, BMW sau Volkswagen. Având în vedere faptul că este unul dintre principalii furnizori de cabluri și prize pentru industria automotive la nivel global, compania germană a amenajat în Parcul Industrial Miroslava 2 și un depozit complet automatizat, unde produsele vor fi manipulate de către mașinării robotizate.

În momentul de față se lucrează la ultimele detalii în interiorul fabricii Mennekes situată la o distanță de 6 km de orașul Iași.

Investiția realizată de Mennekes în Parcul Industrial Miroslava 2 este cea mai importantă investiție privată realizată în ultimii ani la nivelul județului Iași în ceea ce privește producția și nu imobiliarele sau comerțul, fiind de aproape 10 milioane de euro. Compania germană a anunțat deja că va angaja aproximativ 300 de persoane în halele din Miroslava, iar pe lângă asta se urmărește înființarea unei alte fabrici Mennekes, tot în Parcul Industrial Miroslava, unde ar urma să se producă încărcătoare pentru mașini electrice.
Compania germană furnizează produse pentru mărci de renume precum Tesla, Jaguar, Mercedes sau BMW, fiind unul dintre principalii producători internaționali de cabluri și încărcătoare pentru industria automotive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.