Medicii de la un spital din Moldova NU mai fac avorturi la cerere

0
259

Ginecologii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui nu mai fac întreruperi de sarcină la cerere în unitatea sanitară. Principalul motiv îl constituie neplata acestui serviciu.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui au declarat că medicii din cadrul Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie au decis să nu mai facă întreruperi de sarcină la cererea pacientelor.

“Nu se mai fac întreruperi de sarcină la cerere în spital. A fost o decizie luată de medicii ginecologi, probabil din anumite considerente personale. Este vorba despre întreruperi de sarcină la cerere, nu despre situaţii medicale în care se impune acest lucru. Probabil că, în judeţ, există clinici care fac astfel de întreruperi de sarcină, nu cunosc cu exactitate situaţia”, a declarat Ana Rinder, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, scrie mediafax.ro.

Aceasta a adăugat că nu ştie cunoaşte motivele acestei decizii, dar presupune că este vorba despre unele care ţin de moralitate şi religie.

Pe de altă parte, medicul-şef al secţiei de Obstretică Ginecologie, dr. Smărăndiţa Istrate, susţine că nu este vorba doar despre moralitate.

„Întreruperile de sarcină la cerere se fac numai la cabinetele particulare din Vaslui sau din Iaşi. Nici înainte mulţi colegi nu făceau avorturi la cerere. Printre motive se regăsesc şi moralitatea, dar şi faptul că nu sunt plătite. Este o manoperă pe care o facem noi şi spitalul nu ne-o plăteşte, astfel că s-a luat decizia de a nu mai face astfel de întreruperi”, a declarat dr. Smărăndiţa Istrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.