Ministerul Sănătăţii analizează posibilitatea eliberării în ambulatoriu a medicamentului Favipiravir, folosit pentru bolnavii de COVID, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor, cu prescripţie medicală.
“După discuţiile avute cu specialiştii din Comisia de boli infecţioase şi conducerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, vom studia posibilitatea eliberării acestui medicament în ambulatoriu, prin farmaciile de circuit închis din cadrul spitalelor, gratuit, numai cu prescripţie medicală şi cu urmărirea bolnavului pe parcursul tratamentului de către medicul de familie”, a declarat dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii
În prezent, pentru acest medicament, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România a realizat o evaluare în baza căreia a emis o autorizaţie pentru nevoi speciale valabilă în ţara noastră şi în baza căreia se permite administrarea în unităţile sanitare, sub supraveghere medicală, având o utilizare “restrictivă”.
Potrivit MS, în India, țara de proveniență, Favipiravir are un aviz temporar pentru fabricaţie şi comercializare obținut în urma unui proces de evaluare accelerată și conditionată de multiple cerințe și care nu poate fi asimilată cu o autorizație de punere pe piață emisă în acord cu legislația europeană în vigoare.
Conform Protocolului Național de tratament al bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, se reomandă ca medicamentul Favipiravir să fie administrat în formele ușoare și medii de infecție cu corornavirus în prima săptămână de boală.


