Toate farmaciile din ţară au primit, luni, o notificare urgentă pentru oprirea de la comercializare a medicamentului „Eurespal”, produs de Laboratoarele Servier din Franţa.
Eurespal este un medicament împotriva tusei pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor.
Atât siropul, cât şi comprimatele au aceeaşi interdicţie de vânzare.
Decizia a fost luată după ce Agenţia Naţională de Securitate a Medicamentului din Franţa a emis o alertă privind comercializarea acestui produs, scrie observator.tv.
Eurespal, prescris inclusiv copiilor
Medicamentul, care în Hexagon era vândut sub numele Pneumorel, a fost scos de la vânzare după un studiu nou, care a scos la iveală că substanţa activă din acest medicament – fenspirida – poate provoca afecţiuni cardiace.
„Este o problemă de siguranţă care a fost identificată în cadrul unui studiu non-clinic efectuat chiar de producătorul francez al medicamentului respectiv. Decizia de retragere voluntară, aşa cum îi spune şi numele, aparţine producătorului medicamentului respectiv, până când procedura de urgenţă, procedură de reevaluare a profilului de siguranţă al acestor medicamente, pentru că vorbim atât de Eurespal comprimate, cât şi de Eurespal sirop, până când această procedură va fi finalizată la nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului.
În această săptămână are loc la Londra, la sediul Agenţiei Europene a Medicamentului, reuniunea comitetului de profil şi pe agenda de lucru se află şi problema de siguranţă a fenspiridei, care e substanţa activă din acest medicament, mai scrie observator.tv.
Noi vom publica automat pe site-ul agenţiei traducerea comunicatului de presă al Agenţiei Europene a Medicamentului, comunicat care va fi emis imediat după terminarea acestei reuniuni”, a declarat pentru news.ro Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
Eurespal se prescrie în tratarea infecţiilor respiratorii acute, ca antiinflamator, antitusiv şi secretolitic, adică opreşte tusea şi secreţia de mucus. Iar în afecţiuni cronice, în cazul bronşitei cronice, bronhopatia cronică obstructivă, pentru ameliorarea tusei.