Meci important astăzi pentru Poli Iași. Ce spune Cosmin Frăsinescu despre Ianis Hagi

0
228

Meciul dintre Viitorul şi Poli Iaşi, programat vineri, de la ora 20:00, primul al rundei a 24-a a Ligii 1 Betano, poate fi decisiv pentru ambele formaţii în economia luptei pentru play-off. În cazul unui succes, Viitorul îşi poate asigura într-o mare măsură un loc în primele şase, în timp ce Iaşiul îşi poate lua adio de la obiectiv.

Dacă gazdele au şi varianta unei remize pentru a rămâne pe loc de play-off, Poli are nevoie de o victorie pentru a păstra şanse la o nouă prezenţă în grupa de elită.

Cum meciul poate fi decisiv pentru ieşeni, antrenorul Flavius Stoican speră să fie inspirat în alegerea sistemului de joc şi al primului unsprezece, astfel încât să obţină prima victorie în faţa lui Hagi în postura de tehnician al Politehnicii, scrie prosport.ro.

Înainte de plecarea spre Ovidiu, Stoican nu se decisese încă asupra sistemului cu care va aborda întâlnirea de la malul Mării. În meciul cu Gaz Metan Mediaş, forţat de accidentarea lui Cioinac şi suspendarea lui Qaka – cei doi închizători, Stoican a aliniat un 4-1-4-1 cu stoperul Mihalache ”uns” închizător. Cum ”Mache” a avut o evoluţie foarte bună contra Mediaşului, tehnicianul intenţionează să-l titularizeze şi la Ovidiu, dar încă nu s-a decis dacă îl va folosi tot la închidere, alături de Kamer Qaka, ori în centrul defensivei. În acest din urmă caz, Poli va juca într-un sistem cu trei fundaşi centrali, Mihalache urmând să completeze o linie de trei din care mai fac parte Cosmin Frăsinescu şi Florin Gardoş.

”Încă nu m-am decis asupra sistemului. Mihalache a jucat foarte bine cu Gaz Metan şi în funcţie de sistemul pe care îl voi alege voi vedea dacă îl folosesc fundaş central sau la închidere”, a declarat Flavius Stoican, acesta fiind completat de căpitanul Cosmin Frăsinescu: ”Am mai jucat cu trei fundaşi centrali, chiar în primul meci al sezonului, la Craiova, unde am scos un egal. Mister va lua decizia, noi trebuie să ne conformăm şi să dăm cel mai bun randament”.

”Mă înţeleg foarte bine cu Gardoş. Este un tip extraordinar, atât ca fotbalist, cât şi în privinţa caracterului. Despre cariera lui nu trebuie să spun eu foarte multe. Este un jucător cerebral, care ştie ce vrea”, a adăugat Frăsinescu.

Revin Qaka şi Platini

Faţă de meciul cu Mediaşul, Stoican va conta la Ovidiu pe Qaka, Rus şi Platini. Primul a stat din cauza cumului de cartonaşe, Rus şi-a ispăşit cele nouă etape de suspendare după acea intrare brutală la Mihăilă, în timp ce Platini, scos din lot în runda trecută, s-ar putea regăsi în primul unsprezece, mai scrie prosport.ro.

Absenţi în meciul cu Gazul din motive medicale, Cioinac şi Gallego au şanse minime să fie refăcuţi până la ora partidei de vineri seară.

”Platini va fi în lot, Sanoh nu. I-am ales pe Platini şi Zaharia pentru postul de mijlocaş dreapta”, a mai spus Stoican, care ar putea miza şi contra Viitorului pe cei doi spanioli titularizaţi în meciul anterior. ”Mino şi-a făcut datoria cu Mediaş, la fel şi Boris Garros. Au arătat că merită să fie în primul unsprezece. Semedo încă suferă din punct de vedere fizic, dar are calitate şi sper să-l aduc cât mai repede la forma pe care şi el şi-o doreşte”.

Stoican s-a referit şi la Ştefan Popescu, un mijlocaş ce a evoluat în trecut la Marseille, Cesena, Ajaccio sau Cagliari. Fotbalistul face pregătirea de mai mult timp în Copou, dar nu a prins încă banca. ”Popescu va intra în lot dacă va ajunge la greutatea lui optimă. Are calitate, dar trebuie să tragă un pic de el. Mai are două kilograme de dat jos şi atunci va fi cooptat în lot”.

Frăsinescu: ”Ianis e un jucător foarte bun, dar nu ne temem de el”

Stoican a declarat că nu va apela la un marcaj special la Ianis Hagi, dar şi-a avertizat elevii să aibă mare atenţie la căpitanul lui Hagi.

”Ianis este un jucător valoros, dar nu vom pune marcaj om la om. Jucătorul care va fi în zona respectivă trebuie să fie foarte atent, pentru că Ianis este un jucător cu execuţie, care scoate om din joc. Dar în general Viitorul joacă bine ca echipă, mai ales pe propriul teren”, a spus Stoican, acesta fiind completat de căpitanul Frăsinescu: ”Nu mi-e teamă de Ianis. Viitorul este o echipă foarte bună, care tot timpul a jucat acelaşi sistem. Ianis este un jucător transformat în bine de când s-a întors din Italia, creşte de la meci la meci, dovadă că este şi foarte curtat, dar echipa este foarte importantă. Îl vom trata ca şi pe ceilalţi jucători”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.