Meci fără spectatori pe Stadionul Emil Alexandrescu din Iași. Jandarmii prezenți la datorie

0
168

Duminică, 23 august 2020, începând cu ora 16.00, pe stadionul Emil Alexandrescu din Iaşi, se va disputa meciul de fotbal între echipele C.S.M. Politehnica Iaşi şi Chindia Târgoviște.

Acesta este primul meci din noul sezon competițional 2020-2021.

Avându-se în vedere măsurile luate la nivel național pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV 2, meciul se va juca fără spectatori.

Pentru asigurarea climatului de ordine necesar desfăşurării acestei competiţii sportive, precum și pentru asigurarea intervenției, în caz de nevoie, mai multe echipaje de jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști locali vor acționa în zona stadionului.

În cadrul misiunii, jandarmii vor acționa pentru respectarea măsurilor specifice de combatere a COVID-19, precum și pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii. De asemenea, în caz de comitere a unor fapte antisociale, se va interveni în vederea luării măsurilor legale. 

Jandarmeria Iași recomandă cetățenilor să respecte regulile privind distanțarea fizică și măsuri de autoprotecție sanitară, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să nu provoace și să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.