Purtătorul de cuvânt al unității, Răzvan Socolov, a declarat că femeile însărcinate vor beneficia de servicii medicale fără a exista un protocol explicit încheiat între guvernele celor două țări.
De asemenea, medicii rezidenți din Republica Moldova, veniți la studii la Iași, vor putea realiza și partea de traducere din limba ucraineană, a precizat Răzvan Socolov.
Răzvan Socolov: La maternitatea noastră se acordă serviciile de urgență oricărei persoane, indiferent de unde vine şi dacă are sau nu asigurare, deci ăsta este serviciul de urgență pe care-l acordăm oricum. În mod particular, pentru refugiații din Ucraina, nu avem niciun protocol şi nicio dispoziție a Ministerului Sănătății, dar sigur că oricare pacient şi tot mai mult gravidele pot veni să le acordăm asistență. Multe nu vorbesc limba engleză sau limba română şi atunci noi avem şi colegi care fiind născuți în Republica Moldova ne pot ajuta foarte bine în sensul ăsta.


