Măsuri de ordine publică pe perioada sărbătorilor de iarnă

0
269

În perioada 24 – 27 decembrie 2020, aproximativ 250 jandarmi ieșeni vor acționa, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, protecția obiectivelor aflate în responsabilitate, precum și punerea în aplicare a măsurilor stabilite, pe linia  prevenirii răspândirii virusului SARS Cov2.
Se continuă activitățile în cooperare cu Poliția, în localitatea Aroneanu din jud. Iași, unde începând cu data de 20 decembrie 2020 a fost instituită carantina pentru o perioadă de 14 zile.
Jandarmii ieșeni vor acționa pentru informarea și îndrumarea cetățenilor pe linia respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov2, pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, iar în caz de comitere a comitere a unor fapte vor interveni în vederea luării măsurilor legale.

Jandarmeria Iași recomandă cetățenilor respectarea regulilor privind distanțarea fizică, purtarea măștii, atât în spațiile închise, cât şi în spațiile publice deschise. Totodată, dorim ca toată lumea să conștientizeze că sănătatea și viața sunt cele mai importante, potrivit unui comunicat de presă trimis redacției.

Cetățenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forțelor de ordine publică, fie direct, fie prin apelarea numărul unic de urgență 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.