Marşul pentru Viată de la Iaşi a adunat peste 8000 de oameni (VIDEO)

0
312

Câteva mii de oameni au participat ieri, la Marşul pentru Viaţă organizat la Iaşi. Manifestarea a început la ora 12.30, cu o serie de momente artistice puse în scenă de mai multe coruri de tineri şi copii din zona Moldovei. Acestea au fost urmate de câteva discursuri ale unor invitaţi din străinătate, dar şi al autorităţilor locale.

Printre cei care au urcat pe scena din centrul oraşului s-au numărat Ryan Day, senior policy officer în cadrul Alliance Defending Freedom Internaţional, cu sediul în Londra, şi Paul Ginox, co-preşedintele asociaţiei Choisir la Vie, organizatoarea aceluiaşi evenimentul în Paris. Moderatorul activităţilor a fost Dan Negru, iar tema evenimentului din acest an a fost „Unic din prima secundă”, scrie adevarul.ro.

(Sursa VIDEO: Facebook/Doxologia.ro)

La finalul activităţilor, cei aproximativ 8.000 de oameni care s-au adunat în Piaţa Unirii au plecat într-un marş pe traseul Piaţa Unirii, strada Gavriil Musicescu, Bulevardul Independenţei, Strada I.C. Brătianu, Bulevardul Ştefan cel Mare şi înapoi în Piaţa Unirii.

(Sursa FOTO: Adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.